Căutare
Ro I En      
 
 

Ansambluri
Ansambluri folclorice de cântece și dansuri
Ansambluri folclorice
Formații de dansuri
Formații de jocuri bătrânești
Grupuri folclorice tradiționale
Ansamblul profesionist "DOR ROMÂNESC"
Componenţă (A-C)
Componenţă (D-F)
Componenţă (G-M)
Componenţă (P-Z)
Calendar Activități
Rapsozi populari
Valeria Peter Predescu
Articole din presă
Mai 2015
Septembrie 2013
Iulie 2013
Octombrie 2013
Noiembrie 2013
Octombrie 2015
August 2015
Noiembrie 2015
Iunie 2015
Aprilie 2015
Septembrie 2015
Decembrie 2015
2016
          Mai
          August
 

Literatură        Folclor        Muzică clasică și modernă        Arte Plastice        Școala de arte și meserii

Domenii de activitate > Folclor > Valeria Peter Predescu

Valeria Peter Predescu


Valeria Peter Predescu şi cântecul năsăudean

Ţara Năsăudului, străveche vatră spirituală românească, este locul unde folclorul şi tradiţiile străbune au reuşit să dăinuiască învingând timpul.
VALERIA PETER PREDESCU a fost şi va rămâne emblema cântecului popular năsăudean, reprezentând cu mare cinste repertoriul muzical al acestei bogate zone etnofolclorice a Transilvaniei pe marile scene din ţară şi străinătate.
S-a născut la 24 octombrie 1947 în Telciu, o pitorească localitate de pe valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani români, Leonora şi Ioan Peter, fiind astfel foarte aproape de pulsul vieţii satului cu tot ceea ce are el mai reprezentativ: sărbători, obiceiuri, datini, cântece etc.
Personalitatea interpretei s-a distins în rândul marilor artişti ai cântecului popular românesc printr-o fină şi riguroasă percepţie a izvoarelor autentice şi valoroase ale folclorului nostru muzical.
Darul cântecului l-a moştenit de la mama sa, Leonora, de la care a învăţat multe din cântecele sale. O altă bogată „sursă” pentru repertoriul interpretei a constituit-o sora mamei sale, Aristina Olari.
Valeria Peter Predescu a fost o foarte atentă şi tenace culegătoare de folclor, activitate pentru care a fost distinsă cu numeroase premii, cel mai prestigios fiind Premiul Fundaţiei Culturale Ethnos. În căutările sale prin satele năsăudene a întâlnit câteva minunate păstrătoare ale zestrei folclorice locale, reuşind, graţie fructuoasei lor colaborări, să realizeze înregistrări inedite, unice prin arhaicitate. Printre aceşti rapsozi populari s-au numărat: Reghina Tăpălagă din Leşu, Ana Vălean din Prundu-Bărgăului, Florica Sabău din Şieu, Lucreţia Scridon şi Maria Tomi din Mocod, Ioana Simionca din Sebiş, Nastasia Todica şi Doce Tompa din Telciu etc.
Vastul repertoriu muzical abordat de Valeria Peter Predescu acoperă aproape toate genurile muzicale folcorice (doine, cântece doinite, cântece de joc, de leagăn, de dor, de dragoste, satirice, balade, colinde, cântece religioase) şi majoritatea obiceiurilor regăsite în zona Năsăudului (botezul, nunta, şezătoarea, claca, obiceiurile agrare).
Beneficiind de o interpretare elevată, cântecele sale sugerează deopotrivă sobrietatea şi echilibrul, graţia şi sensibilitatea interpretei, care şi-a dedicat întreaga sa carieră artistică promovării folclorului muzical năsăudean.
Un celebru aforism spune: „Nu poţi fi al lumii dacă nu eşti al poporului din care faci parte.”
Valeria Peter Predescu este a „lumii” prin neasemuitul său cânt, prin cinstirea valorilor culturii noastre populare, constituindu-se ca parte integrantă a spiritualităţii poporului românesc, pe care l-a slujit întotdeauna cu credinţă.

Emilia Bumb-Ometiţă
Etnolog - Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud




Discografie

1.Disc EDC 01374 – Electrecord (debut – 1975)
2.Disc 45 ST EPC 10522 – Electrecord
3.Disc colectiv STE.P.E 03158 - Electrecord
4.Disc STE.P.E 01572 – „Ia-mă-n braţe, dorule” - Electrecord
5.Disc STE.P.E 09161 – „Măi bădiţă, strugur dulce” – Electrecord
6. Disc STE.P.E 02545 – Elecrecord
7.Disc colectiv E.P.E 01427 – Electrecord
8. Disc STE.P.E 03035 – Electrecord
9. Disc STE.P.E 03464 – „La târgul năsăudean” – Electrecord
10. Disc STE.P.E 03964 – „M-o făcut mama pă lună” – Electrecord
11.Disc C.D.S 026 – „Colinde şi pricesne”
12.Disc colectiv STE.P.E – 04249 – „Hristos a Înviat” – Electrecord
13.Disc colectiv STE P.L 041250 – „Cântece şi colinde ala Paştilor” – Electrecord
14.Disc C.D.S - C.S. 0140 – „Cântări bisericeşti” – Electrecord
15.Disc STE.P.E. 04262 – „De când badea mă iubeşte” – Electrecord
16.Disc C.D.S.C.S 155 – „La căsuţa d-ângă vale” – Electrecord
17.COMPACT DISC BNL 112844 – Cannes – Franţa
18.COMPACT DISC EDC 208 - „Ia-mă-n braţe, dorule” – Electrecord
19.COMPACT DISC S.R.C.D. 031 – „Mândre-s nunţile la noi” – SONEX Zalău
20.COMPACT DISC S.R.C.D. 032 – „La căsuţa d-ângă vale” – SONEX Zalău
21 COMPACT DISC S.R. 061 – „Colinde” – SONEX Zalău
22.COMPACT DISC E 0132 – „Colide şi pricesne” – Eurostar
23.COMPACT DISC EDC 285 – „Sfântă Maria, pentru noi roagă-Te!” – Electrecord
24.Casetă: „Interpreţi de pe Valea Someşului şi Sălaj” – Electrecord
25.Casetă STC 00164 – „Interpreţi din Bistriţa Năsăud” – Electrecord
26. Casetă STC 00270 – Electrecord
27.Casetă STC 00456 – Electrecord
28.Casetă STC 00518 – Electrecord
29.Casetă STC 00634 – Electrecord
30.Casetă colectivă Gannat – Franţa, cu Ansamblu „Cununa” din Maieru, BN
31.Casetă STC 00934 – „Hristos a Înviat!” – Electrecord
32.Casetă STC 00935 – „Hristos a Înviat!” – Electrecord
33.Casetă CDS. CS 00112 – „La căsuţa d-ângă vale” – Electrecord
34.Casetă STC 00930 – „De când badea mă iubeşte” – Electrecord
35.Casetă T 551 – „Cântări bisericeşti” – studio Glas Transilvan, Cluj-Napoca
36. Casetă T 551 – „Veniţi la mănăstire” – studio Glas Transilvan, Cluj-Napoca
37.Casetă colinde STC 0011108 – „La botezul lui Hristos” – Electrecord
38.Caseta STC 001142 – „Melodii îndrăgite”- Electrecord
39.Casetă A – 021 – „Colinde şi cântece creştine” – Adivan
40.Casetă „Colide şi pricesne” – SONEX Zalău
41.Casetă colinde M.C.S.R 0176 - SONEX Zalău
42.Casetă MC SR 0176 – „La căsuţa d-ângă vale” – SONE Zalău
43.Casetă colectivă MC SR 0200 – „Top Ardeal” – SONEX Zalău
44.Casetă STC 001256 – „Sfântă Marie, pentru noi roagă-Te” – Electrecord
45.Casetă M.C SR. 0280 – „Mânder-s nunţile la noi” – SONEX Zalău
46.Casetă M.C SR. 0281 – „La căsuţa d-ângă vale” – SONEX Zalău
47.Casetă M.C SR. 66279 – „Colinde” – SONEX Zalău
48. Casetă M.C SR. 66279 – „Colinde şi pricesne” – SONEX Zalău
49.Casetă STC 001334 – „La târgu năsăudean” – Electrecord
50.Compact disc EDC 376 – „Am drăguţ nănăudean” – Electrecord
51.Casetă STC 001369 – „Am drăguţ năsăudean” – Electrecord
52.Casetă colinde cu D. Ionaşcu glas Transilvan, Cluj-Napoca
53.Compact disc colinde, EDC 450 – „Bună seara Moş Crăciun” – Electrecord
54.Casetă colinde, STC 001438 – „Bună seara Moş Crăciun” – Electrecord
55.Compact disc EDC 477, pricesne – „Am venit la Tine, Doamne” – Electrecord
56.Casetă pricesne STC 001461 – „Am venit la Tine, Doamne” – Electrecord
57.Compact disc EDC 498 – „Dragu-mi să cânt să joc” – Electrecord
58.Casetă STC 001475 – „dragu-mi să cânt să joc” – Electrecord
59.Compact disc – „Cântări năsăudene” – Electrecord
60.Casetă – „Cântări năsăudene” – Electrecord
61.Compact disc – pricesne – „Când Te-am văzut Isuse”




TURNEE

• 1978 – Polonia, la Zakopane, cu ansamblul „Cununa” din Maieru (Toporaşul de aur)
• 1979 – Emiratele Arabe Unite, cu ans. „Păuniţa” din Sângioaz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud – turneu promoţional turistic
• 1980 – Franţa, Gannat – Festivalul Mondial de folclor,cu ans. „Cununa” din Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud – turneu promoţional turistic
• 1984 – Bulgaria, cu ans. „Codrişorul” – Bistriţa
• 1986 – Polonia, împreună cu ans. „Cununa de pe Someş” – Bistriţa
• 1990 – Franţa, cu orchestra „Bistriţa” a sindicatelor judeţului Bistriţa-Năsăud (turneul Libertatea) la invitaţia preşedintelui Fest. Jean Roche
• 1990 – Franţa , Gannat – Festivalul Mondial de folclor,cu ans. „Cununa” din Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud.
• 1992 – Germania şi Olanda, la Festivalul Internaţional de folclor, cu Ans. „Cununa de pe Someş”
• 1992 – Israel, Festivalul Internaţional de folclor, cu Ans. „Cununa de pe Someş”
• 1992 – Republica Moldova, cu Ans. „Nunta Zamfirei” – Bistriţa
• 1993 – Ucraina, Kiev, cu Ans. „Someşana” al Casei de Cultură Năsăud
• 1994 – Sicilia, cu Ans.” Someşana” al Casei de Cultură Năsăud
• 1997 – Germania, comcert de Crăciun şi Revelion, invitată de „Asociaţia pentru promovarea culturii româneşti în Germania şi Europa de Vest”; dir. Titus Ruse
• 1998 – Iugoslavia, Vârşeţ – Comunitatea româna, cu Ans. „Doruleţ” – Palatul Copiilor Bistriţa şi fundaţia „Luceafărul” – Şieu
• 1998 – Ucraina, Apşa de Mijloc – Comunitatea română – recital în biserică
• 1999 – Republica Moldova – Soroca, 500 de ani de la atestarea documentară
• 1999 – Belgia cu Ans. „Ţibleşul” din comuna Spermezău, jud. Bistriţa – Năsăud
• 2001 – Germania, Hertzogenrat cu Ans. „Cununa de pe Someş”, Bistriţa
• 2002 – Ucraina, Saltina Festival folcloric (comunitatea românească)
• 2004 – Serbia, Voivodia şi Valea Timocului – comună – românească
• 2004 – Austria – hramul biserici Knitelffel
• 2004 – Irlanda – Dublin – Societatea Românească
• 2008 – Irlanda – Dublin – Societatea Românească




PREMII

• 1973 – Premiul special penru autenticitate „Toamna buzionă” – Buzău
• 1973 – Medalie de bronz la Concursul republican
• Trei medali de aur la „Cântarea Romţniei”
• Trofeu „Floarea din grădină”
• 1994 – Premiul Fundaţiei Culturale ETHNOS pentru promovarea folclorului năsăudean şi activitatea de culegere de folclor;
• 1998 – Membru al Academiei Arterelor Tradiţionale din România.
• 2000 – Cetăţean de onoare al comunei Leşu
• 2001 – Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti
• 2004 – Cetăţean de onoare al oraşului Năsăud
• 2004 – Cetăţean de onoare al Municipiului Bistriţa
• 2007 – Cetăţean de onoare al comunei Telciu




FOTOGRAFII



 
Prima pagină I Despre noi I Domenii de activitate I Harta site I Contact
© Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud 2012