Căutare
Ro I En      
 
 

Calendar Activități
Profesori
Cursuri
Articole din presă
Iunie 2013
Ianuarie 2015
Iunie 2015
Octombrie 2015
2016
2017
Despre noi
 

Literatură        Folclor        Muzică clasică și modernă        Arte Plastice        Școala de arte și meserii

Domenii de activitate > Școala de arte și meserii > Articole din presă > Ianuarie 2015

Ianuarie 2015


Un formidabil spectacol al Școlii de Arte Bistrița

Cotidianul Răsunetul
Mie, 01/28/2015 - 15:03
Ioan Lazăr

O activitate de mare rezonanţă în rândul numerosului public s-a desfăşurat la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 27 ianuarie, începând cu ora 16.00, unde elevii prestigioasei şi recunoscutei Şcoli de Arte Bistriţa au prezentat un superb şi dinamic spectacol cu ocazia încheierii semestrului I al anului şcolar 2014-2015, deosebita acţiune a fost susţinută de Consiliul Judeţean BN şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
În preambulul spectacolului au vorbit, cu argumente şi exemplificări, despre rolul şi importanţa acestei şcoli prof. dr. Gavril Ţărmure – director CJC BN şi prof. Rozalia Fucă Tomescu – directoarea acestei unităţi de formare artistică, femeia care ştie să se dăruiască trup şi suflet artei şi iubirii de frumos, o inimoasă, harnică, devotată, bun administrator a tinerelor talente pe drumul consacrării.
La antrenantul spectacol şi-au dat concursul elevii Şcolii de Arte Bistriţa, clasele de canto, orgă, pian, acordeon, chitară, dans modern, actorie şi artă foto, fiind conduşi cu pertinenţă şi profesionalism de către prof. Rozalia Fucă Tomescu la canto, muzică uşoară, muzică populară şi romanţe; prof. Viorel Simionca la orgă şi corepetitor la canto; prof. Elena Dimitriu – acordeo şi pian, prof. Maria Stanciu – vioară, pian, prof. Lidia Sucilă – chitară, prof. Eugenia Rusu – actorie, prof. Gabriela Cochisă – balet, dans modern şi prof. Robert Kovaci la artă foto.
În cadrul programului artistic au evoluat: Balet grupa I, Şofran Daniel – pian, Benjoy Beniamin – acordeon, Szanto Raul – orgă; Grupa IV – dans modern Rus Natalia – vioară, Găurean Andrei – orgă, Elena Pop – canto; Grupa III – balet, Teodor Cornea – canto, Mihai Moldovan – orgă, Eugenia Ani . canto; Actorie anul I cu „Dragoste de cuvânt”; Grupa a II-a – balet, Alexandra Matei – chitară, Ioachim Cicsa – orgă, David Eremie – acordeon, Ana Maria Chira – canto, Rodica Zăvoian – canto; Actorie – „Gaiţele” interpretate de Ionela Başotă, Laura Tîrnovan, Cornelia Blaga, Paul Condrea şi Elena Pop, Grupa a II-a – balet, Vanesa Gal, Luisa Grecu, Bianca Bor – chitară, Mihai Zăvoian – pian, Grup canto – muzică uşoară, Grupa a IV-a – dans spaniol, Daria Birisiuc – canto, Balet – grupa a II-a, Cristina Scurtu – canto, Dănuţ Muthi – orgă şi Grupa a III-a – dans modern.
La actorie, cu „Dragoste de cuvinte” – modernism şi clasic, au evoluat Mirela Pintican, Denisa Cadar, Andrade Clipotă, Maria Mureşan, Elena Pop şi Cătălina Stanciu.
Un spectacol cu priză la public, cursanţii culegând ropote prelungi de aplauze.

Articol




Spectacol artistic şi vernisaj, organizate de Şcoala de Arte şi Meserii

Cotidianul ”Mesagerul”
Mie, 28/01/2015 - 10:32 | Victor STIR

Ajunsă la sfârşitul primului semestru, Şcoala de Arte şi Meserii, parte integrantă a Centrului Judeţean pentru Cultură (CJC), a susţinut marţi, de la ora 16.00, pe scena Sinagogii, un spectacol artistic cu ocazia încheierii primei părţi a anului școlar 2014-2015.
În faţa sălii pline, profesoara Rozalia Fucă Tomescu, şef serviciu al CJC, a prezentat programul, la care şi-au dat concursul elevii claselor de canto, orgă, pian, acordeon, chitară, balet, dans modern şi actorie. Aproape le-au fost elevilor cadrele didactice: Rozalia Fucă-Tomescu, Viorel Simionca, Lidia Sucilă, Tiberia Dimitriu, Elena Dimitriu, Bătinaş Leila, Cosma Gheorghe, Emilia Adace, Tofan Radu, Gabriela Cochisă, Bogdan Dănilă, Rusu Eugenia, Todoran Lucia şi Şorecău Ioan.

În continuare, tot la Sinagogă, la galeria „Lina”, s-a derulat, începând cu ora 18.00, cea de a doua manifestare a Şcolii de Arte şi Meserii - vernisajul expoziţiei de fotografie „Pastel de toamnă”. Pe simeze au fost expuse lucrările cursanților: Andreea Bulea, Cătălina Stanciu, Iulia Drăgan, Ramona Zăgrean, Nicolae Brici Kerekes, Marius Alin Rus şi George-Marian Palage. Lucrările au ca temă peisaje de toamnă, în care se evidenţiază diversitatea coloristică a pădurii, a câmpului, a drumului, a cărărilor ce merg prin pădure spre nicăieri.
Profesorul coordonator al clasei Artă-Foto este Robert Kovacs.

Articol




Pastel de Toamnă” cu Robert Kovacs

Cotidianul Răsunetul - Joi, 01/29/2015 - 10:48
Ioan Lazăr

O deosebită expoziţie de artă fotografică a fost vernisată la galeriile de artă ale Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 27 ianuarie , începând cu ora 18.00, unde au expus lucrări de o sensibilitate aparte cursanţii Şcolii de Arte Bistriţa, clasa Artă-Foto, condusă cu competenţă şi profesionalism de către prof. coordonator Robert Kovacs, stimulatoarea activitate fiind organizată de CJ BN, CJC BN şi Şcoala de Arte Bistriţa, evenimentul purtând titlul „Pastel de Toamnă”.
Precizăm că Arta-Foto a revenit la Şcoala de Arte Bistriţa după 17 ani de întrerupere, iar cei 7 elevi care expun frumoase momente, obiective, imagini etc., surprinse cu obiectivul aparatului foto sunt: Andreea Bulea, Cătălina Stanciu, Iulia Drăgan, Ramona Zăgrean, Nicolae Brici Kerekes, Marius Alin Rus şi George Marian Palage.
Despre valoarea lucrărilor expuse a cursanţilor şi a temelor abordate au vorbit, cu exemplificări, prof. Rozalia Fucă Tomescu – director Şcoala de Arte Bistriţa, un bun manager, care se mulează pe cerinţele moderne europene, dar nu uită să conserve şi să transmită valorile poporului român, la tinerele generaţii, prof. dr. Gavril Ţărmure – director CJC BN şi prof. coordonator Robert Kovacs.
O manifestare de încântare a ochilor, sufletului şi inimii, fotografia fiind mult mai valoroasă, uneori decât un text.

Articol



Prima pagină I Despre noi I Domenii de activitate I Harta site I Contact
© Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud 2012