Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Teatrul Național I. L. Caragiale, în cadrul programului TNB Parateatral – Arte vizuale, organizează, sub titlul „Ștefan Pelmuș – 70”, o expoziție retrospectivă aniversară a pictorului, curatoriată de Antigona Silvia Rogozea și asistent curator Lina Țărmure.

Vernisajul va avea loc miercuri 6 martie 2019, de la ora 18:00, în prezența lui Ion Bogdan Lefter, Tudor Octavian și Sebastian Vlad-Popa.

Cu o deosebită experiență în domeniul artistic, Ștefan Pelmuș (n. 1949) se remarcă pe traseul de evoluție al artei contemporane românești printr-un repertoriu simbolic marcat de o lume fabuloasă și abundentă. Purtând un mesaj codat printr-un vast registru de semne hieroglifice, lucrările sale transmit misterul și farmecul aflat la granița dintre existență și spiritualitate. Personajele sale totemice și lumea sa labirintică ne conduc spre un loc de o genealogie universal-mistică, în care cuvântul cheie este minunea. Încă de la prima vedere, pictura exuberantă a lui Ştefan Pelmuş exercită o seducţie atât de rapidă, încât te transformă pe loc, din privitor în adorator.

Ștefan Pelmuș a mai expus la Rotterdam și Eindhoven – Olanda, a participat la Bienala de la Kosice, a fost prezent pe simeze la Zoersel, Edegen și Bruxelles – Belgia și a participat la Bienala de Artă din Ankara -Turcia. Lucrările sale au fost apreciate la galeriile „Wiesbaden”, „Five Plus Gallery” și „Art Bodensee” din Austria, precum și la Stockholm, Budapesta, Munchen sau Ottawa, opera sa artistică fiind la fel de bine primită la Paris, la Galeria „Saint Germain”, cât și la Galeria Fundației de Artă „Soleil de L’Est” care, în 2002, i-a acordat Premiul Bienalei de Artă. Ștefan Pelmuș a expus în numeroase galerii și muzee din România (Muzeul de Artă din Timișoara, Muzeul de Artă din Bistrița), fiind recompensat cu Premiul I la Bienala de Artă „G. Pătrașcu” din Târgoviște, cu Premiul special „G. Tătărascu” București și cu Premiul U.A.P.R. pentru pictură.

Expoziția poate fi vizitată zilnic în Rotonda Foaierului Sălii Mici a TNB (accesul prin Bd. Carol) în perioada 6 martie – 7 aprilie 2019, între orele 10:00-18:00, cu excepția zilelor de luni.